Vindecarea și fantomatik karmă

Un lucru trebuie lămurit din capul locului. Chiar dacă Mikao Usui a fost un preot budist, practicarea Reiki-ului nu impune cunoașterea, acceptarea doctrinelor sau utilizarea practicilor budiste ori ale altor religii, credințe. El a dorit răspândirea în întreaga lume doar a metodei de terapie, fiecare practicant urmându-și calea spirituală în care se regăsește cel mai bine.

Evoluția spirituală poate să înceapă cu Reiki, în sensul primirii acelui impuls care determină „trezirea la realitate”, dar nu se termină cu Reiki și nici nu se limitează la practicarea acestuia. A considera că Reiki este o cale spirituală de sine stătătoare este oarecum riscant. Dacă admitem, în virtutea credinței proprii, că una este Calea, atunci găsim în Reiki un mijloc de ascensiune conștientă spre Adevăr și Viață. Și nu este singurul mijloc la îndemână.  Prin tot ceea ce face zi de zi – ocupație, viață socială, de familie, preocupări  etc. – omul are șansa să se poziționeze pe Cale și nu în afara ei, depinde câte de mult se străduiește să-și integreze acțiunile, gândurile, trăirile în legile divine. Diferența dintre aceste mijloace este că foarte puține – de cele mai multe ori din vina noastră! – definesc și se sprijină pe principii și reguli minime de trăire armonioasă și pe simțăminte de iubire față de semeni, față  de Creație.

Reiki nu urmărește senzaționalul, nu-și propune să facă minuni. Ca atare, nu găsim nimic de genul acesta în principiile Reiki, acestea definindu-se în cadrul simplu al normalității. O normalitate în care minune este floarea de cireș, minune este să te îndrăgostești, minune este viața însăși. Într-adevăr, practicanții Reiki pot dobândi anumite capacități deosebite, extrasenzoriale, în funcție de strădania și meritul fiecăruia, dar acestea nu trebuie să se constituie într-un scop în sine. Scopul este creșterea în bunătate, în cunoaștere și înțelepciune, în smerenie. Iar asta cere timp, voință, muncă și răbdare. Din contră, unii insistă pe utilizarea, uneori abuzivă și dăunătoare, a unor tehnici fiziologice pentru a atinge extazul – acea stare de beatitudine adesea confundată cu iluminarea. Da, poți experimenta o asemenea stare, dar ea va rămâne seacă și falsă dacă ignori necesitatea îndeplinirii prealabile a unor condiții morale, concretizate într-o stare permanentă de purificare trupească și sufletească. În plus, la „întoarcere” nu vei fi mai bun, mai înțelept sau mai smerit. Cu atât mai puțin iluminat.

Evoluția spirituală este condiționată, printre altele, de eliberarea de așa-zisele poveri karmice, acumulate ca urmare a încălcării Legilor divine (accept să folosesc denumirea de karmă, deși nu-mi place). În unele lucrări i se spune acestei eliberări, oarecum impropriu, „ardere” sau „purificare”. Important este de știut că tehnicile Reiki nu „ard” karma, ca de altfel nicio tehnică energetică sau de altă natură. Nimeni nu poate „ocoli”, nici „păcăli” karma. Răul făcut și neiertat va fi plătit în întregime. Ignorantul plătește prin suferință, fiind supus unui rău similar celui pe care l-a produs el însuși, situație reflectată de sintagma „ochi pentru ochi”. Înțeleptul, însă, alegea calea iertării în locul suferinței[2]. El conștientizează și acceptă că a facut rău și va încerca să-l îndrepte, să-l compenseze prin a face bine, prin a-și cere iertare și prin rugăciune. Altă soluție nu există. Atunci ce poate face Reiki? Reiki ajută în alegerea și păstrarea, cu liber arbitru și prin cunoaștere, a căii iertării și a iubirii, ceea ce va avea ca rezultat reîntoarcerea la armonia trupească, psihică și sufletească și, acolo unde este cazul, la starea de vindecare.

Vindecarea, indiferent de natura tratamentul ales (inclusiv a celui medical), se va produce doar atunci când cauza spirituală care a deteminat boala sau afecțiunea a fost înlăturată. Altfel, stările de îmbunătățire a sănătății ca urmare a tratamentului sunt temporare, boala revenind atâta timp cât plata karmică nu s-a încheiat. Vindecarea nu este meritul medicului sau al terapeutului Reiki, ci darul lui Dumnezeu. Terapeutul nu face altceva decât să creeze acele condiții optime producerii vindecării, atât prin tehnicile de terapie specifice, cât și prin consilierea celui în suferință pentru a-l ajuta să-și rezolve problemele… karmice.

Unii, în mod eronat, consideră că vindecarea însăși întârzie plata karmică și, implicit, evoluția spirituală. În primul rând, după cum am spus, mai întâi plata, apoi vindecarea (desigur, putând exista și o anumită simultaneitate a acestora).  Vindecările temporare[3], forțate vor atrage, după un timp relativ scurt, o suferință mai grea și cu o evoluție mai rapidă, tocmai pentru a „recupera” acea întârziere. În al doilea rând, această concepție definește suferința ca singură modalitate de plată karmică. Or, iertarea este metoda care stă la baza vindecării autentice, dar și a creșterii spirituale. Cum nu bătaia îl face pe copil mai deștept la școală, în mod similar, acceptând plata prin suferință vom fi mulți, mulți ani repetenți la… spiritualitate.

***

[1] Deși aparține învățăturii budiste, karma a fost preluat de majoritatea școlilor de spiritualitate, fiind un concept conform căruia fiecare acțiune - fizică, psihică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare (conotația este, în general, negativă). 

[2] Este vorba de suferința venită fără voie, de regulă neconștientizată și neacceptată ca fiind efectul păcatelor, în opoziție cu suferința conștientizată și primită cu voia, care are ca scop întărirea ființei pe calea evoluției spirituale.

[3] Vindecarea temporară este una aparentă și se manifestă prin îmbunătățirea vitalității la nivelului corpului fizic, ca efect imediat al terapiei/tratamentului. Medicina clasică acționează exclusiv la acest nivel.  

Comentarii (Facebook)

Comentarii (cu adresă e-mail)

avatar
2000
  Subscribe  
Notificare despre