Oprește-ți, copile, goana nebună
Spre-a bate secunda de nebătut!
Din veșnicia ce n-a-nceput,
Așteaptă măcar o clipă s-apună.
Aruncă veșmântul întreitei poveri
În neantul furtunii ce frânge cuvinte,
Privirea-ți ridică din mreaja fierbinte,
Iar gândul dă-l pradă divinei tăceri.
Prins ești în dansul nimfelor serii
Ce-și țes răsăritul din raze de in;
Pleiade-ntrupate în flori de crin
Își umplu pocalul din roua-ntristării,
Când inima-ți cântă de-un tainic dor
Simțirii-i lipsesc cuvinte să-l spună,
Doar ochiu-n clipire o lacrimă-ngână
Și-n ea oglindește bătrânul Alcor…
I. Chirică
Comentarii (cu adresă e-mail)