Tanti Geta

tantigeta-150x150Stau cu ochii închişi, pierdută, în timp ce muzica şi ciripitul de păsărele îmi învăluie auzul. Gândurile mele sunt duse departe, acolo în oraşul atât de drag mie, unde sufletul meu se simte cu adevărat liber. Revăd, ca într-un film, străzile pe care paşii mei şi-au lăsat amprenta, simt în palmă căldura mâinii ce mă mângâia. Mă las învăluită încă o dată de iubirea şi fericirea din acea zi, în care paşii mei neauziţi au rătăcit pe strazile Clujului, bucurându-mă cu nesaţ de fiecare floare pe care o vedeam, de fiecare copac, de fiecare fiinţă pe care o întâlneam, trezindu-mă mai apoi purtată de simfonia Someşului ce curgea atât de lin de parcă nu vroia să tulbure pe nimeni.
Privesc departe, în zare, şi revăd Pădurea atât de dragă mie, iar pentru o clipă am siguranţa ca iubirea ce i-o trimit îi mângâie cu tandreţe vârfurile arborilor.
Sunetul clopoţeilor de vânt mă face să zâmbesc la reamintirea iubirii cu care i-am cumpărat şi cu care, pe unii dintre ei, i-am dăruit.

Uimirea mea în faţa clădirilor atât de vechi, care mai păstrează încă amprenta timpurilor trecute, plăcerea cu care observam curaţenia oraşului, plăcerea cu care constatam bunul simţ al celor din jur îmi revin în minte cu atâta bucurie.
Una dintre întâmplările care nu-mi dau pace, care mă umplu de fericire, dar şi care mă răscolesc şi-mi nasc întrebări, este cea petrecută în Piaţa Mihai Viteazu.
Acolo, unde am vrut să mă odihnesc după destulă plimbare hai-hui pe străzile oraşului, dar unde mi-a fost dat să întâlnesc o persoană unică prin ceea ce dăruieşte. Este una dintre persoanele pe lângă care, de multe ori, trecem privind cu compătimire, cu nepăsare sau poate cu dispreţ, sau mai degrabă pe lângă care trecem, dar nu le vedem.
Poate că şi mie, intrând în parc, mi se întâmpla acelaşi lucru dacă nu ar fi fost acea mulţime de porumbei care să-mi atragă privirea prin frumuseţea şi prin gingăşia lor.

Căutam o bancă pe care să mă odihnesc, doar că unica era ocupată de o femeie ce hraneă porumbeii. Mai era loc pe bancă, numai că, la fel ca fiecare dintre noi, am gândit pentru o clipă (cu câtă părere de rău mai apoi): cum să mă aşez eu lângă o persoană cu handicap? Pentru că asta e gândirea generală!Ceva m-a împins să încalc, ca de obicei, tiparele acestei lumi şi să mă aşez lânga Tanti Geta – cum aveam să aflu mai târziu că o cheama – pentru a mă odihni şi a mă „încărca” de viaţă admirând porumbeii.După câteva clipe, Tanti Geta, cu un gest atât de simplu, de firesc mi-a dat bucaţi de pâine să hrănesc cu ele porumbeii, spunându-mi destul de greu, datorită handicapului ei:
– Ai sa vezi cât de bine ai să te simţi!
Puţin nedumerită şi oarecum stresată de ceea ce v-a spune lumea din jur, am început, mai întâi timid, apoi degajat, să arunc bucaţele de pâine porumbeilor. Atunci i-am privit mai atentă, am lăsat să-mi pătrundă cu adevărat în suflet inocenţa lor, încrederea pe care o aveau în intenţia noastră. Am prins pentru o clipă cu privirea faţa femeii de lângţ mine şi am lăsat să mă cuprindă iubirea şi tandreţea cu care hrănea aceste păsări minunate.

După câteva minute de tăcere, aud glasul ei spunând:
– Ştii, păsările au cel mai curat suflet, sunt cele mai libere. Oamenii uită că dăruind din suflet acestor păsări, îşi dăruiesc lor, de fapt. În graba lor după timp şi bani, ei uită cum este să trăieşti frumos, uită să dăruiască, să iubească şi, de multe ori, mă privesc pe mine ca pe o persoană ciudată. Doar că eu nu sunt ciudată decât pentru că m-am născut cu handicap fizic, şi asta pentru că tatăl meu era un beţiv şi o bătea pe mama când era gravidă. Am avut şi o soră geamănă, dar care, săraca, nu a rezistat, s-a dus. Eu nu acuz pe nimeni! Aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu. Mă bucur doar că pot hrani păsările, mă pot bucura de soare, de flori, pot privi cerul şi frumuseţea lui. De toate astea uită oamenii şi-i atât de păcat…
Hrăneam porumbeii şi priveam în jurul meu, impresionată de cuvintele acestei femei, trecută de prima tinereţe, cu handicap , dar al cărui suflet era atât de curat. Vedeam cum cei care traversau parcul aruncau priviri lungi către noi, dar în acele momente nici că-mi păsa. Eram atât de fericită. Unora li se poate părea ciudat: ce fericire să găseşti în a arunca nişte pâine la păsări? Doar încercaţi şi poate veţi înţelege.

La un moment dat privirea mi-a fost atrasă de o familie: mama şi cei doi copii, care şi ei veniseră să hrănească porumbeii. Câtă bucurie am citit pe chipul celui mic, câtă libertate şi lipsă de inhibişii! Pentru el era atât de firesc să faci astfel de gesturi.

O aud iar pe Tanti Geta:
– Ai văzut? Doar cei ca mine şi copiii fac aşa ceva. Celorlalţi le este ruşine să fie liberi, să se exprime aşa cum le este sufletul. Le este ruşine, gândind la ce vor spune cei de alături. Oamenii când se uită la mine văd doar o persoană cu handicap, uitând să privească şi în interiorul meu, făcând uneori gesturi urâte sau aruncând priviri dispreţuitoare, dar eu îi iert pentru că au uitat să fie oameni. Şi ştii ce am mai văzut la oameni? Ca fac lucruri rele pentru corpul lor. Spre exemplu bagă în ei fum de ţigară fără să-şi dea seama cât rău le poate face, că bagă în ei otravă.
(Am înghiţit în sec şi am roşit la gândul că tocmai simţeam nevoia să-mi aprind o ţigară… Evident, n-a mai fost vorba de aşa ceva.)
Şi apoi mănâncă tot felul de chestii pline de chimicale, continuă ea, în loc să încerce să mănânce cât mai sănătos. Pur şi simplu îşi bat joc de corpul lor, spuse acum cu tristeţe-n glas, dar, deh, nu-şi dau seama că Dumnezeu le-a dat un trup pentru a-l îngriji şi nu pentru a-l batjocori.
– Uite, vezi? Porumbelul acela, săracul, şchioapătă. Are ceva crescut la unghiuţă, iar celalalt sare doar într-un picioruş pentru că are doar unul. Cine ştie, săracul, în ce sârmă pusă de oameni s-a agăţat!
Apoi râzând:
– Şi el e tot cu handicap, ca şi mine, doar că ceilalţi porumbei nu-l exclud din mijlocul lor…
Am privit atentă porumbeii de care vorbea Tanti Geta şi într-adevăr era aşa cum spunea ea: aveau probleme fizice destul de mari, dar erau integraţi perfect între ceilalţi.
La un moment dat văd un porumbel care nu prea semăna a porumbel. Culorile, penajul erau mult diferite, se simţea stingher, altfel, şi asta îl făcea să aibă un comportament diferit. Era temător, timid, stângaci.

Am tresărit fără să vreau, pentru că în el… m-am văzut pe mine.
Ca să-mi îndepărtez aceste gânduri, am întrebat-o pe Tanti Geta:
– Spune-mi, în fiecare zi vii aici?
– Nu, din păcate nu pot în fiecare zi. Nu-mi permit pentru că pensia mea e mică, dar cum am bani, merg să cumpăr pâine şi vin aici. Din păcate sunt destule persoane (nu spun aici denumirea instituţiei n.a.) care, văzându-mă cu handicap, vor să mă păcălească cu pensia, gândind că eu nu ştiu, că n-am minte, dar eu îi las în pace, deşi mă doare. Consideră că doar banii îs totul şi atunci nu le pasă cum îi obţin. Păcat! Păcat de ei!
Am continuat să hrănesc porumbeii alături de Tanti Geta şi realizam, încă o dată, cât de înşelătoare pot fi uneori aparenţele. Mi-am dat seama (pentru a câta oara?!) că nu ştim să privim în jurul nostru, nu ştim să vedem sufletul atât de curat al unor persoane care, în tiparele unora se încadrează la capitolul „nimic”. Mi-am dat seama cât de mult putem primi de la un gest mic, uneori atât de mic, dar care are atâta putere în el. Mi-am dat seama că nu ne costă nimic dacă zâmbim pentru cel de lângă noi, dacă dăruim iubire într-un simplu, atât de simplu zâmbet. Mi-am dat seama încă o dată cum lucrurile mărunte, chiar şi cel de a hrăni porumbeii , îţi pot umple ziua cu multă fericire.
Cu gesturi febrile, negândite am deschis geanta şi am întins spre Tanti Geta nişte bani. Pe chipul ei s-a aşternut brusc mâhnirea şi parcă toată bucuria ei   s-a stins. Am văzut că vrea să spună ceva, dar nu am lăsat-o:
– Tanti Geta, te rog să mă asculţi şi să nu mă înţelegi greşit. Aceşti bani sunt doar pentru a cumpăra pâine porumbelor. Şi am să te mai rog din suflet ceva: de câte ori vei veni aici, să te gândeşti şi la mine.

– Dar de ce faci asta? întreabă cu tristeţe.
– Pentru ca lângă dumneata am trăit poate unele din cele mai frumoase clipe ale mele, clipe în care m-am simţit cu adevarat EU. Pentru că îmi doresc ca atunci când vei mai hrăni porumbeii, să fiu aici, lângă dumneata şi să simt aceeaşi iubire şi fericire ca şi acum. Şi asta o poţi face gândindu-te la mine. Doar atât.
Cu greu a luat banii, subliniindu-i iarăşi că-s doar pentru porumbei.
Apoi tăcerea s-a asternut între noi, dar iubirea şi fericirea erau cele care umpleau spaţiul.
După un timp, m-am ridicat să plec, dar am avut o ezitare. Aş fi vrut să-i sărut mâna acelei femei, aş fi vrut să o îmbrăţişez, dar… doar am rostit din adâncul inimii:
– Îţi mulţumesc, Tanti Geta!
Ultimele ei cuvinte m-au uimit:
– Te aştept să mai vii! STIU că ai să mai vii, chiar dacă nu eşti din Cluj. Ştiu sigur asta.
Şi a continuat să hrănească porumbeii.
Iar eu am plecat încet, alene, ducând cu mine încă o clipă de iubire ce mi-a fost dăruită. De Tanti Geta.

Iulie, 2009

Studii clinice asupra eficienței Reiki

(Articol preluat http://victoriakarunareiki-1.weblog.ro/ … iei-reiki/)

Dacă Reiki a devenit o formă răspândită de tratament în toată lumea, în schimb numeroasele ei binefaceri sunt doar de puţină vreme recunoscute de medicina occidentală. Prin mai multe programe naţionale şi internaţionale de investigare în prezent este investigat modul în care Reiki se poate integra în tratamentele medicale clasice.

Mai jos sunt prezentate câteva domenii de investigare şi rezultate preliminare înregistrate în SUA:

– Armata SUA a dezvăluit existenţa unui program în valoare de 4 milioane USD prin care se urmăreşte reabilitarea psihică a veteranilor întorşi din Vietnam prin Reiki şi alte terapii energetice (http://blog.wired.com:80/defense/2008/03/army-bioenergy.html). In cadrul Departamentului care se ocupă cu soarta veteranilor (Department of Veterans Affairs) se foloseşte Reiki în programul de tratament pentru Hepatita C.

– Au fost elaborate şi perfecţionate instrumente sensibile care pot detecta valori infime ale energiilor din proximitatea corpului uman. Intre acestea se distinge magnetometrul SQUID cu care se pot detecta câmpuri magnetice extrem de reduse asociate cu activităţile fiziologice din corpul uman.

– Portalul Reikimedresearch.org este dedicat colectării, documentării şi publicării informaţiilor referitoare la efectele medicale ale terapiei Reiki. Se intenţionează, de asemenea, promovarea terapiei Reiki în spitale şi crearea de legături între practicanţii Reiki aparţinând diverselor filiere şi stiluri, între pacienţii lor şi medici prin postarea informaţiilor medicale aasupra terapiei Reiki.

– Centrul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă (NCCAM) de pe lângă Institutul Naţional de Sănătate (NIH) statorniceşte că Reiki aparţine „Medicinei bioenergetice, care apelează la sisteme care folosesc câmpuri energetice subtile din şi din jurul corpului în scopuri medicale”. Unele studii recente finanţate de NCCAM investighează: cum acţionează Reiki, dacă Reiki este eficient şi nepericulos pentru tratarea simptomelor fibromialgiei, posibilul impact al terapiei Reiki asupra stării de bine şi a calităţii vieţii la bolnavii cu SIDA in stadiul avansat, efectele Reiki asupra evoluţiei bolii şi/sau anxietăţii la bolnavii cu cancer de prostată, dacă Reiki poate ajuta la controlul glicemiei sau în ameliorarea funcţei cardiace la diabetici.

– Clinica din Cleveland a anunţat obţinerea unor fonduri în valoare de 250.000 Dolari pentru un studiu princ are să studieze efectele Reiki asupra bărbaţilor cu adenom de prostată. Clinica include în mod curent terapia Reiki în tratamentele efectuate la afecţiuni (de la cancer până la depresie) (August 2004)

– Modificări ale Sistemului Nervos Autonom în timpul tratamentului Reiki: Studiu preliminar. (The Journal of Alternative and Complementary Medicine, Vol. 10, No.6. 2005) Unul dintre rezultatele acestui studiu a fost reducerea semnificativă a presiunii diastolice şi ritmului cardiac la grupul tratat cu Reiki, modificări care nu au apărut la grupul placebo sau la cel martor. Concluzia care se impune este aceea că Reiki a generat un efect obiectiv care nu poate fi pus pe seama sugestiei.

– Conform datelor raportate de către Reiki Research Foundation în urma unui studiu în care Reiki a fost aplicat suferinţilor cu Scleroză Multiplă, reducerea letargiei 90%, reducerea depresiei 78%, reducerea proglemelor cognitive 75%, reducerea problemelor motorii 73%, reducerea durerii 70%, reducerea oboselii 69%

(www.reikiresearchfoundation.org/msstudies.htm)

– Teste clinice finanţate de NIH, care acum recrutează bolnavi pentru studiu, vor testa eficacitatea terapiei Reiki (inclusiv terapia Reiki la distanţă) în tratarea fibromialgiei la Universitatea Washington, Centrul de Cercetări din Seattle, iar terapia Reiki aplicată suplimentar în tratamentul bolnavilor cu SIDA în faza avansată va fi studiată la Temple Universitz şi Albert Einstein Medical Center din Philadelphia, Pennsylvania.

– In www.reikiinhospitals.org este promovată disponibilitatea terapiei Reiki în instituţiile medicale funrizând o listă cu spitalele, clinicile în care sunt oferite şedinţe de tratament Reiki.

– Reiki este deja utilizat în mai multe spitale ca terapie adjuvantă pentru bolnavii cu cancer: (Dartmouth Hitchock Medical Center (New Hampshire), Integrative Outpatient Center at Memorial Sloan Kettering Cancer Center (N.Y.), Metropolitan South Health Center, etc.). Folosit alături de tratamentele anticancer convenţionale, s-a constatat că Reiki diminuează efectele secundare ale chemoterapiei şi radioterapiei, ameliorează funcţia imunitară, reduce anxietatea şi sporeşte atitudinea emoţională pozitivă, diminuează durerea şi promovează relaxarea.

– Atât tratamentele Reiki proximale (cu mâinile) cât şi cele distale (la distanţă) au condus la scăderi statistic semnificative ale simptomelor depresiei şi stresului autoperceput, cu fecte de durată (Shore, A.G., &”Long-term effects of energetic healing on symptoms of psychological depression and selfperceived stress”, Alternative Therapies in Health and Medicine, 10(3): 42-48 (2004). A fost studiată natura efectelor fiziologice care apar în timpul şedinţelor de tratament Reiki. Unele modificări fiziologice au fost asociate cu tratamentul Reiki: reducerea fazei sistolice, creşterea nivelelor IgA în salivă şi scăderea cortizolului după tratament, creşterea temperaturii cutanate şi diminuarea activităţii electromiografice în timpul tratamentelor. (Wardell, D.W., Engebretson, J., „Biological correlates of Reiki touch healing”, J. Advanced Nursing, 33(4): 439-445 (2001); Engebretson, J., Wardell, D.W., „Experience of a Reiki session”, Alternative Therapies in Health and Medicine, 8(2): 48-53 (2002)

– Centrul Clinic Bethesda Maryland este unica instituţie medicală fondată integral de către Congresul SUA. Ca clinică de cercetare afiliată la National Institute of Health, Centrul a demonstrat cu succes capacitatea tehnicii Reiki de a se integra chiar şi în cea mai pretenţioasă instituţie medicală din SUA. Diana Linnekin, cercetător la National Cancer Institute, declară că „a fost deosebit de impresionată de capacitatea Reiki de a umple golul creat când intervenţiile medicale pentru combaterea durerii au fost epuizate”.

-In publicaţia Columbus Monthly (dec. 2003) se relatează: „Articole în care sunt abordate în vederea investigării terapii alternative apar în prezent în New England Journal of Medicine şi the Journal of the American Medical Association. Sute de facultăţi şi şcoli de medicină din SUA, incluzând The Ohio State University College of Medicine,au inclus medicina alternativă în programele lor de studiu. Institutul Naţional de Sănătate a creat un Centru Naţional pentru medicină Complementară şi Alternativă (NCCAM) pentru a efectua teste clinice”.

– „Numeroase surori medicale sunt instruite în terapia Reiki şi Atingerea Terapeutică, două terapii blânde, neinvazive. Intr-un studiu efectuat pe 230 de bolnavi de cancer la Universitatea din Minneapolis, prin terapia Reiki s-a reuşit reducerea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac”. (Prevention Magazine, martie 2005)

In loc de concluzie:

Terapia Reiki este nepericuloasă, sigură şi neinvazivă. S-a dovedit utilă în instituţiile medicale, secţiile de urgenţe, secţiile de transplant, şi în cele pediatrice, obstetrică şi ginecologie facilitând relaxarea şi refacerea şi reducând anxietatea şi durerea; poate fi un ajutor preţios în terapia convenţională pentru bolnavii de cancer şi HIV/SIDA (vezi: Pamela Miles www.pamelamilesreiki.com)

Ce se întâmplă cu Reiki?

Sursa: http://terapeuti.ro/stiri-noutati/ce-se-intampla-cu-reiki/

O mulțime de oameni mi-au pus această întrebare în ultimii ani. Răspunsul nu este unul pe care majoritatea dintre noi suntem dornici să-l luam în seamă. Avem tendinţa să trecem uşor peste el şi să mergem mai departe cu munca noastră. Dar, brusc am simţit că trebuie să-l iau în seamă, de dragul oamenilor care abia încep sa afle despre Reiki. E important ca aceştia să ştie ce este şi ce nu este Reiki – pentru că mulţi dintre ei sunt induşi în eroare şi astfel sunt conduşi în direcţii dăunatoare. Continue reading “Ce se întâmplă cu Reiki?” »

De unde ….

Radiestezia este o metoda care permite operatorului radiestezist sa gaseasca o „tinta”: sursa de apa subterana, zacaminte de metale, titei, pietre pretioase sau obiecte ascunse, cu ajutorul unui instrument cu forma speciala, fie din lemn de alun – la vechii fântânari, fie din metal (sârma de cupru, otel, argint dentar). Urmarindu-i miscarile, în teren, la plansa sau pe harta se contureaza, repereaza, localizeaza pozitia sau arealul ocupat. Continue reading “De unde ….” »

Simboluri Reiki

Daca persoana initiata in gradul 1 a fost invatata sa lucreze cu propriile palme pentru transmiterea energiei, in principal pentru beneficiul propriu, incepand cu gradul al doilea va primi de la maestrul sau cele trei simboluri specifice acestui nivel si va fi invatat sa le foloseasca si in beneficiul altora, inclusiv prin transmiterea energiei la distanta. Continue reading “Simboluri Reiki” »

Sărutul Crinului

sarutul_crinului

Oprește-ți, copile, goana nebună
Spre-a bate secunda de nebătut!
Din veșnicia ce n-a-nceput,
Așteaptă măcar o clipă s-apună.

Aruncă veșmântul întreitei poveri
În neantul furtunii ce frânge cuvinte,
Privirea-ți ridică din mreaja fierbinte,
Iar gândul dă-l pradă divinei tăceri.

Prins ești în dansul nimfelor serii
Ce-și țes răsăritul din raze de in;
Pleiade-ntrupate în flori de crin
Își umplu pocalul din roua-ntristării,

Când inima-ți cântă de-un tainic dor
Simțirii-i lipsesc cuvinte să-l spună,
Doar ochiu-n clipire o lacrimă-ngână
Și-n ea oglindește bătrânul Alcor…

 I. Chirică

„Reacții adverse”

Ce riști practicând Reiki? Nimic! Alții, posibil apropiați sau prieteni, cunoscuți sau necunoscuți, vor risca dând cu piatra. Vor da cu piatra în tine pentru că „te-ai rătăcit în întuneric”, vor da cu piatra în ceea ce faci tu pentru că aparține culturii și tradiției orientale și nu ți se potrivește. Continue reading “„Reacții adverse”” »

Reiki și necuvântătoarele

„Ce folos află zidirea din partea mea, înaintea lui Dumnezeu, dacă eu îi ofer din dragostea mea? Are ea vreun folos înaintea lui Dumnezeu?

– Iată ce este, frate Ioane! Zidirea aceasta, nu simte că o iubim noi, că n-are raţiune şi nici sentiment. Două puteri are sufletul nostru. Ai văzut la Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica: „Cele două părţi domnitoare ale sufletului: mintea şi sufletul”. Creierul, care este sălas al minţii, este unealta raţiunii şi inima este locul sentimentului, a simţirilor duhovniceşti. Zidirile nu simt că le iubim sau le urâm şi nici n-au suflet cu durere. Continue reading “Reiki și necuvântătoarele” »